Recent am asistat la o lecție de la Școala Duminicală în care profesorul a adus în discuție Romani 7:14-25. În acest pasaj, apostolul Pavel descrie o perioadă din viața lui în care s-a luptat cu păcatul. Profesorul a observat pe bună dreptate că acest pasaj a stârnit multe dezbateri teologice. Pavel spune că vrea să facă ceea ce este bine, dar face în mod repetat contrariul. Întrebarea care se ridică din această descriere este dacă Pavel își descrie viața de dinainte sau de după convertire.
Profesorul de la Școala Duminicală susținea că acest pasaj descrie starea lui Pavel de dinainte de convertire. Mulți teologi susțin această perspectivă. Unul dintre ei scrie:
„Voi argumenta de ce cred că Pavel vorbește despre experiența sa de dinainte de a fi creștin. Este important, de asemenea, să vedem că Pavel își descrie retrospectiv viața de dinainte de convertire. Cu alte cuvinte, când Pavel, ca creștin, privește înapoi la viața lui de dinainte de Hristos, își dă seama că nu era credincios.” (Thomas R. Schreiner, The Gospel Coalition, p. 183.)
Schreiner susține că relatarea lui Pavel din Romani 7 — în care descrie eșecuri repetate, robia față de păcat și incapacitatea de a asculta — este incompatibilă cu viața celui născut din nou. Un creștin va cunoaște eliberare și biruință asupra păcatului. Cei care acceptă această perspectivă spun că un credincios adevărat nu poate fi rob al păcatului, aceasta fiind starea pe care Pavel o descrie în Romani 7. Această poziție decurge din doctrina calvinistă a perseverenței sfinților, potrivit căreia o persoană „cu adevărat” născută din nou va persevera în fapte bune. În acest cadru, credinciosul „adevărat” va birui păcatul în cele din urmă.
La câteva săptămâni după ce am participat la acea lecție de la Școala Duminicală, ascultam un predicator calvinist care participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri. Predicatorului i s-a pus o întrebare despre îndoielile cu privire la mântuire. Acesta este un mod obișnuit de a pune problema în cercurile calviniste. Întrebarea aceasta scoate în evidență profunda lipsă de siguranță pe care acest sistem teologic o oferă celor care îl urmează.
Discuția care a urmat a demonstrat această lipsă de siguranță. O tânără l-a întrebat pe pastor cum putea să știe că este mântuită. Ea a descris luptele continue cu păcatul. Simțea că Îl dezamăgea mereu pe Domnul și, deși credea în El, nu știa dacă era mântuită din cauza acestor lupte. Deși voia să facă ceea ce era bine, continua să nu reușească. Era mustrată de păcatul ei și îl regreta, dar nu putea să-l biruiască.
În întrebarea ei puteau fi auzite cuvintele lui Pavel din Romani 7.
Pastorul i-a răspuns spunând că tocmai faptul că era tulburată de păcatul ei și se îndoia de mântuirea ei dovedea că, de fapt, era mântuită pentru veșnicie. Din nefericire, pastorul nu putea fi dat în judecată pentru malpraxis teologic.
Răspunsul lui se baza pe doctrina calvinistă a depravării totale, care susține că necredincioșii sunt cu totul incapabili să simtă o întristare autentică față de păcat, deoarece sunt „morți duhovnicește”. Calvinistul ajunge la concluzia că necredincioșii nu pot simți în niciun mod semnificativ regretul sau mustrarea de păcat. Prin urmare, dacă cineva este întristat din cauza păcatului său, aceasta trebuie să fie o dovadă a mântuirii. Pentru mulți, acest lucru pare să fie un răspuns eficient la îndoieli. Totuși, atunci când este pusă alături de interpretarea conform căreia Romani 7 descrie perioada de dinaintea convertirii, această logică se prăbușește.
Calvinistul ajunge într-o dilemă:
- Dacă Pavel își descrie în Romani 7 viața de credincios, atunci un credincios poate fi rob al păcatului, ceea ce subminează perseverența sfinților.
Sau
- Dacă Pavel își descrie viața de dinaintea convertirii, atunci depravarea totală este falsă, pentru că un Pavel care încă nu era născut din nou este limpede mustrat de păcat, vrea să facă ce este bine și vrea să asculte de Dumnezeu.
Care punct al calvinismului este greșit — depravarea totală sau perseverența sfinților?
Atunci cum rămâne? Luptele noastre cu păcatul dovedesc că nu suntem născuți din nou — sau sunt o dovadă a mântuirii? Calvinismul nu oferă nicio soluție.
Harul Gratuit oferă soluția. Pavel își descrie experiența ca un credincios nou. El a încercat să trăiască viața creștină prin propria putere, concentrându-se asupra Legii. Ca credincios, el a învățat că firea lui pământească nu putea produce o viață de neprihănire. Un credincios poate trăi după îndemnurile firii pământești și poate eșua. Poate eșua în mod cumplit. Romani 7 nu este un pasaj la care cineva ar trebui să apeleze pentru a stabili dacă este „cu adevărat” mântuit.
