Ani de zile am crezut că, spre deosebire de arminieni, calviniștii cred în siguranța veșnică. Credeam că doctrina siguranței veșnice se află în centrul calvinismului. De aceea, după ce am absolvit seminarul, mă numeam calvinist, deși nu credeam în celelalte puncte ale calvinismului.
Totuși, cu timpul mi-am dat seama că cei mai mulți calviniști nu cred, de fapt, în siguranța veșnică. Cei mai mulți calviniști cred același lucru ca arminienii: dacă nu perseverezi în credință și în fapte bune, vei fi condamnat pentru veșnicie.
Desigur, calviniștii spun că ei cred în păstrarea sfinților, doctrină care este considerată în mod greșit un sinonim al siguranței veșnice. Însă, pentru calviniști, Dumnezeu îi va păstra doar pe unii credincioși. Aceștia sunt credincioșii care perseverează.
Te nedumerește lucrul acesta? Dacă da, înseamnă că încă nu ai înțeles litera P din acronimul TULIP. Ea reprezintă atât păstrarea sfinților, cât și perseverența sfinților. Însă ei susțin că nu o poți avea pe una fără cealaltă. Dacă nu perseverezi, nu vei fi păstrat.
În cartea lor The Five Points of Calvinism, ediția a doua, Steele, Thomas și Quinn scriu:
Aproape că s-ar putea vorbi despre cele șase puncte ale calvinismului, al cincilea punct fiind păstrarea sfinților, iar al șaselea punct fiind perseverența sfinților. Biblia subliniază în mod repetat ambele aspecte ale acestei doctrine minunate (pp. 148-149, italicele le aparțin).
Ei adaugă: „Avem responsabilitatea de a persevera în credință până la sfârșit (urmărind sfințenia), iar dacă nu rămânem tari până la capăt, nu avem niciun temei pentru siguranța că Dumnezeu ne păstrează.” Apoi îl citează aprobator pe A. N. Martin, care spune: „Singura dovadă pe care o am că El mă păstrează este faptul că, prin harul Său, sunt făcut în stare să perseverez” (p. 149).
Dacă doar cei care perseverează sunt în siguranță pentru veșnicie, mai este aceasta cu adevărat siguranță veșnică? Nu ar fi, mai degrabă, o nesiguranță în privința veșniciei până în clipa morții? Dacă singura dovadă că suntem în siguranță pentru veșnicie este faptul că am perseverat până la sfârșit, atunci ar trebui să trăim în îndoială până la sfârșitul vieții.
Cei mai mulți calviniști spun că există două tipuri de credincioși: mărturisitori adevărați și mărturisitori falși. Ambele categorii sunt convinse de aceleași doctrine. Ceea ce îl deosebește pe mărturisitorul adevărat nu este ceea ce crede, ci perseverența lui atât în credință, cât și în fapte bune.
Potrivit calvinismului, o persoană poate avea o credință temporară și fapte bune temporare. Acea credință temporară și acele fapte bune temporare pot dura ani de zile sau chiar decenii. În cele din urmă, cei mai mulți calviniști, asemenea celor mai mulți arminieni, ajung pe patul de moarte întrebându-se unde își vor petrece veșnicia.
În cartea mea Is Calvinism Biblical? (ICB), citez două texte care infirmă înțelegerea calvinistă a păstrării sfinților: Luca 8:12-13 și Ioan 4:13-15.
Luca 8:12-13. În pilda celor patru feluri de pământ, primul tip de pământ îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul; însă Satana îl smulge, „ca nu cumva să creadă și să fie mântuiți” (v. 12). Satana crede că, atunci când o persoană crede în Hristos, este mântuită pentru totdeauna. Diavolul crede în doctrina „odată mântuit, mântuit pentru totdeauna”.
Versetul 13 vorbește despre oameni care „cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad.” Amintește-ți ce spunea versetul 12: „ca nu cumva să creadă și să fie mântuiți” — expresia ca nu cumva arată că ei nu au crezut și, prin urmare, nu au fost mântuiți. Oamenii din versetul 13 sunt mântuiți. Faptul că mai târziu cad nu poate anula mântuirea lor. Este important de observat că verbul a crede nu apare în versetele 14 sau 15, cu privire la al treilea și al patrulea tip de pământ. Se înțelege că fiecare tip de pământ este mai bun decât cel de dinainte și că cei reprezentați de al treilea și al patrulea tip de pământ cred și perseverează.
Luca 8:12 arată că și cei care cad rămân în siguranță pentru veșnicie.
Ioan 4:13-15. Domnul Isus i-a oferit femeii samaritence de la fântână ceva ce El a numit apă vie. Era mai bună decât apa pe care ea o scotea din fântâna lui Iacov. Apa aceea trebuia scoasă și băută în mod repetat pentru ca setea să fie potolită în continuare. Dar, dacă cineva bea o singură dată din apa vie pe care o promitea Isus, nu va mai înseta niciodată. Acea apă avea să țâșnească în viața veșnică (v. 14).
Femeia a înțeles că, dacă cineva bea o singură dată din apa vie, setea îi va fi potolită pentru totdeauna. Însă ea se gândea la apă fizică și la sete fizică. De aceea a spus: „Doamne”, I-a zis femeia, „dă-mi această apă, ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin până aici să scot” (Ioan 4:15). În Ioan 6:35, Domnul a repetat că a bea apa vie se referă la credința în El și că rezultatul este siguranța veșnică: „Cine crede în Mine nu va înseta niciodată.” În greacă, cuvintele „nu va înseta niciodată” chiar înseamnă nu va înseta niciodată! Nu trebuie să știi greacă pentru a crede în siguranța veșnică.
Ferește-te de înțelegerea calvinistă a păstrării sfinților. Aceasta nu este o antinomie, așa cum sugerează Steele, Thomas și Quinn (p. 149). Ei spun că păstrarea celor care perseverează este „o antinomie (două învățături care par contradictorii pentru mintea omenească, dar care, în mintea lui Dumnezeu, nu sunt în tensiune)” (p. 149). Nu. Aceste două învățături sunt contradictorii. Ori o persoană este în siguranță pentru veșnicie fără ca această siguranță să depindă de perseverență, ori nu este încă în siguranță pentru veșnicie. Siguranța veșnică nu este condiționată de perseverența în credință și în fapte bune. Dacă este condiționată de perseverența noastră, atunci nu este încă sigură și nu este numai prin credință, fără fapte.
Menține harul în prim-plan și vei ști că ești în siguranță pentru veșnicie, indiferent dacă perseverezi sau nu.
