Am auzit recent un predicator spunând povestea unui fost membru al bisericii sale. Pastorul nu a spus-o în mod explicit, dar din relatarea lui era clar că aderă la teologia mântuirii prin domnia lui Hristos.

El a povestit despre o conversație pe care o avusese cu acest fost membru, pe care îl voi numi Bill. Bill i-a spus că avea de ceva vreme o relație adulteră cu o altă femeie, deși era căsătorit. Pastorul i-a răspuns că cine trăiește în adulter nu poate intra în Împărăția lui Dumnezeu, pentru că un credincios adevărat nu poate continua în păcat.

Bill i-a spus pastorului că știa că adulterul este un păcat, dar știa și că va fi în Împărăție. El a citat Ioan 5:24 și a spus că Hristos i-a garantat că, odată ce a crezut în El pentru viața veșnică, nu o va mai putea pierde niciodată. A spus că mântuirea veșnică este un dar primit prin harul lui Dumnezeu. Nu trebuia să continue în fapte bune ca să o păstreze.

Pastorul a spus că mântuirea prin har, prin credință, este doar o față a monedei. Trebuie să ținem seama de toate învățăturile Domnului. Domnul a învățat și că omul trebuie să facă fapte bune ca să intre în Împărăția Lui. Îi cunoaștem pe credincioși după roadele lor (Matei 7:16).

Pastorul a spus că o față a monedei este mântuirea prin har, fără fapte. Dar cealaltă față a monedei este că mântuirea este prin fapte. I-a spus lui Bill că este la fel ca în cazul dumnezeirii lui Hristos. Unele versete spun că Isus este Dumnezeu. Dar alte versete spun că I-a fost foame, că a fost ispitit și că nu știa ziua în care Se va întoarce. O față a monedei, când vine vorba despre Persoana lui Hristos, este că El este Dumnezeu, nu poate fi ispitit și cunoaște toate lucrurile. Totuși, cealaltă față a monedei este că El putea fi ispitit și nu era atotștiutor.

Dar aceasta nu este o comparație corectă. Isus era Dumnezeu. Când S-a făcut om, ca om putea să-I fie foame și putea fi ispitit de Satana să nu asculte de Tatăl Său (deși dorințele rele nu-L puteau ispiti, fiindcă nu avea niciuna). În umanitatea Sa, El a lăsat deoparte, în mod voluntar, unele dintre prerogativele Sale divine. Aceste aspecte țin de Persoana unică a Fiului lui Dumnezeu care S-a făcut om. Nu înțelegem pe deplin măreția Lui, dar aici nu există nicio contradicție. Ar fi fost o contradicție dacă am fi spus că Isus era Dumnezeu, dar nu era Dumnezeu. Isus este Dumnezeu și, ca om, I-a fost foame etc.

În schimb, cuvintele pastorului despre mântuirea veșnică a lui Bill se contrazic. Bill a spus că, pe baza lui Ioan 5:24, credinciosul are siguranța mântuirii veșnice bazată exclusiv pe credința în promisiunea lui Hristos și că faptele nu au nimic de-a face cu aceasta. Pastorul a spus că un credincios nu are siguranța mântuirii veșnice și că, dacă vrea să fie în Împărăție, trebuie să facă fapte bune. Credința nu este suficientă.

Când este vorba despre mântuirea veșnică, calviniștii și cei care susțin teologia mântuirii prin domnia lui Hristos spun adesea că este ca o monedă cu două fețe. Pe o față a monedei citim că mântuirea este prin har, fără fapte. Pe cealaltă față scrie că trebuie să lucrezi ca să obții mântuirea veșnică.

Pot să prezinte lucrurile cum vor. Pot să compare aceasta cu Unirea Ipostatică. Pot să spună că moneda mântuirii veșnice este ca un exemplar rar al monedei Liberty Head nickel din 1913 și că trebuie să privim ambele fețe ale monedei ca să-i înțelegem frumusețea aparte. Dar, în cele din urmă, analogia aceasta nu stă în picioare. Mântuirea nu este ca o monedă cu două fețe, iar această analogie nu schimbă faptul că ceea ce spun ei este, fără îndoială, o contradicție.