În Luca 9:57–62, trei bărbați au ocazia de a-L urma pe Hristos. Urmarea lui Hristos reprezintă însăși esența uceniciei. Există o diferență clară între a fi credincios și a fi ucenic. Acești oameni au privilegiul unic de a păși pe urmele lui Hristos, de a învăța direct de la El și de a deveni mari în Împărăția Lui.

Domnul Se îndrepta spre Ierusalim pentru a suferi și a muri acolo. Niciunul dintre acești bărbați nu pricepea cu adevărat ce însemna să-L urmeze. Nu înțelegeau cât de mari erau pretențiile și dificultățile uceniciei față de Domnul.

Fiecare era diferit. Cel de-al treilea bărbat Îi spune Domnului că-L va urma, dar întâi trebuie să facă un lucru: să meargă acasă și să-și ia rămas-bun de la toți cei din casa sa (v. 61).

Aceasta însemna mai mult decât un simplu „la revedere”. Trebuia să-și aranjeze toate treburile. Poate că avea o casă de vândut. Poate că trebuia să desemneze pe cineva care să-i administreze afacerile. Și, desigur, ar fi organizat o petrecere de adio cu prietenii – ceva foarte plăcut și plin de veselie.

Acest bărbat nu pricepea cât de urgent era să-L urmeze pe Hristos. Domnul Se îndrepta spre Ierusalim ca să-Și întâmpine destinul crucii. Până când el ar fi terminat de luat rămas-bun de la toți cei din casa sa, Hristos probabil că ar fi fost deja răstignit, înviat și înălțat la Tatăl.

În esență, acest bărbat avea o inimă împărțită. Dorea să-L urmeze pe Împărat și să fie mare în Împărăția Lui, dar ținea cu tot dinadinsul să-și pună în ordine treburile pământești. Inima lui era împărțită: o parte tânjea după Împărăție, iar cealaltă rămânea ancorată în lucrurile acestei lumi.

Domnul îi arată fără ocol că aceasta era rădăcina problemei. Îi spune că nu poți sluji Împărăției și să privești înapoi în același timp. Nu poți fi cu ochii ațintiți spre Împărăție și, în același moment, să te uiți înapoi spre casa ta. Ar fi ca un plugar care pune mâna pe plug, dar tot se întoarce cu privirea în urmă (v. 62).

O persoană ca aceasta, spune Domnul, nu este potrivită pentru Împărăție. Este dificil să stabilim cu precizie ce a vrut exact să spună Domnul prin acest cuvânt. Ar putea însemna „util” sau „folositor”. În acest sens, Domnul îi transmitea bărbatului că, în acel moment crucial, mesajul Împărăției era proclamat națiunii. Dacă el se întorcea acasă să-și aranjeze treburile, Domnul nu L-ar mai fi putut folosi în lucrarea aceea.

Totuși, cuvântul ar putea însemna și „potrivit” sau „demn”. Împărăția va fi condusă de ucenici care Îl slujesc pe Domnul cu toată credincioșia. Prin ascultarea lor statornică, ei devin potriviți pentru acele roluri înalte. Dacă acest bărbat aspira să fie mare în Împărăția lui Hristos, nu putea să rămână legat de grijile și lucrurile acestei lumi.

Când Domnul a vorbit în pilda semănătorului, a descris tocmai cazul credinciosului a cărui inimă seamănă cu pământul plin de spini: a auzit vestea despre Împărăție, dar apoi este „înăbuşit de grijile, bogățiile și plăcerile vieţii acesteia”. El va ajunge în Împărăție, dar nu va aduce rod deplin și matur (Luca 8:14).

Acest bărbat ilustrează perfect credinciosul din pilda semănătorului, a cărui sămânță a căzut între spini. Dorea să fie bogat atât în Împărăția lui Dumnezeu, cât și în această lume. Iubea ambele. Lui i se cerea să-L urmeze pe Domnul până la Ierusalim și să sufere împreună cu El. Inima lui trebuia să fie îndreptată spre lumea care va urma. I s-a poruncit să nu iubească lumea aceasta prezentă.Domnul ne spune și nouă exact același lucru.