Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos. V-am hrănit cu lapte, nu cu bucate tari, căci nu le puteaţi suferi, şi nici acum chiar nu le puteţi suferi, pentru că tot lumeşti sunteţi. În adevăr, când între voi sunt zavistii, certuri şi dezbinări, nu sunteţi voi lumeşti şi nu trăiţi voi în felul celorlalţi oameni? Când unul zice: „Eu sunt al lui Pavel!” şi altul: „Eu sunt al lui Apolo”, nu sunteţi voi oameni de lume? — 1 Corinteni 3:1-4

Pavel a vorbit despre două tipuri de credincioși. Unul este credinciosul „duhovnicesc” (pneumatikos, 1 Corinteni 2:15; 3:1). Vezi de asemenea expresia „voi, care sunteți duhovnicești” din Galateni 6:1. Celălalt tip de credincios este numit de Pavel lumesc (sarkikos, 1 Corinteni 3:1, 3, 4).

John MacArthur și susținătorii mântuirii prin supunere totală față de Domnul susțin că nu există așa ceva ca un creștin lumesc. În cartea sa devenită bestseller, Evanghelia după Isus (The Gospel According to Jesus), MacArthur vorbește despre „așa-zișii creștini firești” (p. 108).

Pe site-ul Gotquestions.org, într-un articol intitulat „Ce este un creștin lumesc?”, se afirmă:

Cheia înțelegerii este că, deși un creștin poate fi lumesc pentru o vreme, un creștin adevărat nu va rămâne în această stare toată viața…

… Totuși, pentru un credincios autentic în Hristos, aceste izbucniri de lumești vor fi excepția, nu regula.

Într-un articol publicat pe 22 aprilie 2004, intitulat „Creștinul lumesc”, pe site-ul Ligonier.org (vezi aici), un autor anonim scrie:

Conform cu 1 Corinteni 3:1-4, uneori firea pare să câștige mai multe bătălii decât Duhul, mai ales când suntem prunci spirituali. Asta nu înseamnă că nu suntem mântuiți; prezența dorinței de a asculta și a unor fapte bune o dovedește. Înseamnă că, pe măsură ce creștem spre maturitate, victoria asupra păcatului, pe care Hristos a câștigat-o pentru noi, se va manifesta din ce în ce mai mult în viața noastră, prin tot mai multe biruințe ale Duhului asupra firii noastre.

Există multe probleme cu afirmații de genul acesta.

În primul rând, Pavel spune foarte clar: „Cât despre mine, fraţilor, nu v-am putut vorbi ca unor oameni duhovniceşti, ci a trebuit să vă vorbesc ca unor oameni lumeşti, ca unor prunci în Hristos.” Dacă Pavel a spus că credincioșii din Corint erau lumești, atunci așa era. Pavel face o distincție clară între două categorii de credincioși: cei duhovnicești și cei lumești.

În al doilea rând, nu există nicăieri în Scriptură vreo garanție că „aceste izbucniri de lumești vor fi excepția, nu regula.”

În al treilea rând, nu există nicio garanție biblică că „biruința asupra păcatului… se va manifesta din ce în ce mai mult în viața noastră prin tot mai multe victorii ale Duhului asupra firii noastre”.

În al patrulea rând, toți credincioșii cu o mentalitate lumească sunt lumești, fie că sunt în părtășie cu Dumnezeu, fie că se află în „țara depărtată”. MacArthur are dreptate când spune că credincioșii din Corint nu erau în răzvrătire față de Dumnezeu, ci continuau să fie prunci spirituali chiar și la patru sau cinci ani după ce au crezut. Observați cuvântul „încă” din versetul 3 — este primul cuvânt în fraza grecească. Însă MacArthur greșește atunci când sugerează că această situație îi descrie pe toți credincioșii lumești. Unii dintre ei se află în „țara depărtată” din punct de vedere spiritual (Luca 15:11-32).

În al cincilea rând, interpretarea mântuirii prin supunere totală față de Domnul, aplicată la 1 Corinteni 3:1-4, face imposibilă siguranța vieții veșnice înainte de moarte. Nimeni nu poate avea certitudinea că va persevera sau că viața lui va merge din bine în mai bine pe măsură ce trece timpul. Dacă cineva ar avea o cădere morală sau doctrinară, ar trebui să se întrebe serios dacă s-a născut cu adevărat din nou.

Credincioșii lumești „trăiesc în felul celorlalți oameni” (1 Corinteni 3:3). Din multe puncte de vedere, comportamentul lor este de nedistins față de cel al necredincioșilor.

Problema credinciosului lumesc, care totuși se află în părtășie cu Dumnezeu, este că mintea lui nu a fost suficient de mult înnoită ca să ducă la o schimbare reală și vizibilă în comportamentul său. Vezi Romani 12:2 și 2 Corinteni 3:18. 

Îmi amintesc că am discutat cu Zane Hodges despre acest subiect. El era de părere că un credincios poate rămâne lumesc sau imatur spiritual toată viața lui de credință și totuși să nu fie în răzvrătire față de Dumnezeu. Nu cunoaștem cu toții oameni care, de ani de zile, vin regulat la biserică, își mărturisesc păcatele, oferă din banii lor și caută sincer să Îi placă lui Dumnezeu, dar care, cu toate acestea, rămân imaturi din punct de vedere spiritual?

Pavel nu precizează cât timp este necesar pentru ca un credincios să ajungă să fie duhovnicesc. Este evident însă că e mai puțin decât cei cinci ani pe care corintenii îi aveau deja de când crezuseră. Mulți teologi susțin că ar fi nevoie de un an sau doi pentru ca un creștin imatur să devină duhovnicesc. Totuși, 1 Corinteni 3:1-4 și Evrei 5:12-15 arată că un astfel de progres nu este automat. Unii credincioși pot rămâne în „scutece spirituale” toată viața lor de credință.

Dacă ești un credincios duhovnicesc, păzește-ți mintea ca să rămâi așa. Viața de credință este o luptă pentru minte. Dacă permitem ca gândirea noastră să fie modelată de lume, vom ajunge să gândim și să trăim lumește.

Păstrează harul în centrul vieții tale, ca să poți continua să fii un credincios duhovnicesc.