Nu-mi amintesc să fi auzit expresia mântuire escatologică pe vremea când studiam la Dallas Theological Seminary. Însă, în ultimii treizeci de ani sau cam așa ceva, am observat că această expresie apare tot mai des în comentariile biblice. Unii pastori au început și ei să o folosească.
Așadar, ce înseamnă mântuirea escatologică?
Cei mai mulți comentatori și teologi ar defini termenul ca fiind „o mântuire viitoare care îi va da cuiva acces în Împărăția lui Hristos”. Potrivit acestei perspective, la judecata finală, Hristos îi va trimite pe unii în Împărăție, iar pe alții în iazul de foc. A fi trimis în Împărăție înseamnă, în această concepție, a primi mântuirea escatologică.
Trei sisteme teologice gândesc în felul acesta. Arminienii cred că îți poți pierde mântuirea pe care o ai acum, dar că, dacă perseverezi în credință și în fapte bune până la moarte, vei câștiga mântuirea escatologică, iar acest lucru va fi anunțat la judecata finală. Calviniștii tradiționali cred că, dacă perseverezi, dovedești că ai fost cu adevărat mântuit în trecut, iar la judecata finală vei afla că ai, într-adevăr, mântuirea escatologică. Noii calviniști spun că acum ai o mântuire inițială și că vei primi mântuirea escatologică dacă perseverezi până la sfârșit, deși nu vei ști că o ai decât la judecata finală.
Problema acestei perspective este serioasă: nu există o judecată finală pentru credincioși. Domnul a promis că cei care cred în El nu vin la judecată în privința vieții veșnice (Ioan 5:24). Mântuirea unui credincios este finală și escatologică din clipa în care crede pentru prima dată în Hristos pentru viață veșnică.
Știai că expresiile mântuire escatologică și mântuire finală nu apar în Biblie?
Expresia mântuire veșnică apare o singură dată, în Evrei 5:9, iar acolo nu se referă la intrarea în Împărăția lui Hristos. Se referă la faptul de a fi ales să domnești împreună cu Hristos, ca părtaș cu El la domnie (Evrei 1:9). Observă că, în Evrei 5:9, El le dă această mântuire veșnică celor care Îl ascultă, ceea ce, în context, se referă la suferința pentru El.
Există mai multe referiri la a fi mântuiți — la timpul prezent — adică la a rămâne sănătoși din punct de vedere spiritual, dacă stăruim în credință și în fapte bune (1 Corinteni 1:18; 5:5; 15:2). Cu alte cuvinte, Scriptura vorbește despre a fi sănătoși
spiritual la scaunul de judecată al lui Hristos, dacă stăruim în credință (cf. 1 Corinteni 3:15; cf. 2 Timotei 2:12).
Prin urmare, ar fi mai corect să spunem că mântuirea escatologică se referă la răsplățile care vor fi date la scaunul de judecată al lui Hristos. Niciun credincios nu are motive să se îndoiască de destinul său veșnic, decât dacă încetează să mai creadă promisiunea vieții. Desigur, pentru că viața veșnică este veșnică, el păstrează viața veșnică chiar și dacă încetează să mai creadă. Dar, dacă nu se pocăiește și nu revine în părtășie cu Dumnezeu, credinciosul care se îndepărtează de Domnul va pierde dreptul de a domni cu Hristos în viața viitoare.
Ai mântuirea escatologică? Da, dacă prin acest termen înțelegi că ai deja viață veșnică și că intrarea ta viitoare în Împărăție este garantată. Nu, dacă prin acest termen înțelegi că ai deja dreptul de a domni împreună cu El, ca părtaș cu El la domnie, pentru totdeauna. Această mântuire escatologică nu va fi a ta decât dacă vei stărui până la sfârșitul vieții tale.
Dacă ții harul în prim-plan, nu te vei lăsa dus în rătăcire de expresii precum judecată finală și mântuire escatologică.





