„Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul! Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte se supun la tot felul de înfrânări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună care se poate veşteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună care nu se poate veşteji. Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n-aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vânt. Ci mă port aspru cu trupul meu şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat” (1 Corinteni 9:24-27).

Mark Twain a spus: „Autoaprobarea se obține în primul rând din aprobarea celorlalți”.

W. Somerset Maugham a scris în The Moon and Sixpence [Luna și Șase Peni]: „Dorința omului de a obține aprobarea semenilor săi este atât de puternică… încât îl supraveghează, veghind mereu în interesul stăpânului său pentru a zdrobi orice dorință pe jumătate formată de a se desprinde de turmă”

Cu toții căutăm aprobarea. Dumnezeu ne-a creat în așa fel încât aprobarea să fie importantă pentru noi.

Aprobarea pe care o dorim cel mai mult vine din partea celor la care ținem cel mai mult. Crescând, am căutat să avem și să păstrăm aprobarea părinților noștri.

Când ne căsătorim, căutăm să menținem aprobarea soțului/soției noastre.

Ca angajați, scopul nostru este să avem aprobarea continuă a șefului nostru.

În calitate de creștini, căutăm să avem aprobarea continuă a Domnului Isus Hristos.

Dacă te gândești la asta ca la o piramidă, aprobarea Sa ar trebui să fie în vârful acesteia.

Pavel a spus că omul spiritual are „gândirea lui Hristos” (1 Corinteni 2:16). A avea gândirea Lui înseamnă să gândești așa cum gândește El. Înseamnă să ai o mentalitate centrată pe Hristos. La baza gândirii lui Hristos stă căutarea aprobării Sale. Pavel a subliniat importanța aprobării lui Hristos.

El știa că Hristos îl aproba (2 Corinteni 13:6). Grija lui era să păstreze această aprobare, chiar și în timp ce îi îndemna pe alții să se străduiască să obțină și să păstreze aprobarea Sa (1 Corinteni 9:24-27, citat mai sus).

A trai în credință în experiența noastră înseamnă a fi aprobați în prezent (2 Corinteni 13:5-7).

Alte expresii, pe lângă aprobat sau respins (dokimos, adokimos și dokimazō), includ: „Bine, rob bun” (Luca 19:17), „Bine, rob bun și credincios” (Matei 25:21, 23) și alte forme de laudă și răsplată (pomul vieții, mana ascunsă, nume nou, El mărturisindu-ne numele înaintea Tatălui, etc.).

Domnul Isus a spus că ar fi o pierdere catastrofală să câștigi întreaga lume, dar să pierzi aprobarea lui Dumnezeu (Matei 16:26).

Atât credincioșii, cât și necredincioșii recunosc că aprobarea este importantă. Mulți menționează că autoaprobarea este cel mai important lucru.

Oliver Goldsmith a spus: „Cel care caută doar aprobarea celorlalți își pune toată fericirea în mâinile altora.

Pamela Anderson a spus: „În cele din urmă, trebuie să realizezi că trăiești pentru o singură audiență. Eu nu sunt aici pentru aprobarea altora”.

Dar cum obținem autoaprobarea? Pentru creștin, aceasta ar trebui să provină de la un singur spectator, dar cu majuscule. L-am auzit odată pe regretatul evanghelist baptist Ron Dunn, vorbind în fața a 5 000 de membri ai personalului Campus Crusade for Christ [Cruzada Studențească pentru Hristos] (în jurul anului 1975), spunând că el nu îi considera pe oamenii aflați în fața sa drept publicul său. El a spus: „Dumnezeu este publicul meu. El căuta aprobarea lui Dumnezeu. Am fost profund impresionat de ceea ce a spus. Aprobarea lui Dumnezeu este, de fapt, cea mai importantă.

Numai dacă avem aprobarea lui Dumnezeu putem avea o autoaprobare puternică.

Strigătul triumfător al apostolului Pavel la sfârșitul vieții sale din 2 Timotei 4:6-8 a fost posibil doar pentru că știa că și-a terminat alergarea și că a obținut aprobarea Domnului.

Cu toții ar trebui să trăim avându-L pe Dumnezeu ca public principal. Domnul Isus este Cel a cărui aprobare o dorim cu ardoare. Ar fi foarte trist să câștigăm aprobarea întregii lumi și să pierdem aprobarea Sa.

Avem aprobarea Lui atâta timp cât umblăm în lumina Cuvântului Său și ne mărturisim păcatele atunci când le recunoaștem. Important este să rămânem în El și Cuvântul Său să rămână în noi. Atât timp cât persistăm în umblarea cu El, rămânem într-o stare de aprobare.

O, nu ar fi minunat să-L auzim spunând: „Bine ai făcut, rob bun și credincios”?