În Luca 9:49-50 găsim o scenă puțin surprinzătoare. Ioan vede un om care scoate demoni în Numele lui Isus și îi spune să se oprească. Apoi îi explică Domnului că a făcut asta fiindcă acel om „nu mergea după noi”. Expresia „a merge după” are de-a face cu ucenicia. Omul acela nu făcea parte din cercul apropiat al ucenicilor.

Această scenă vine imediat după o ceartă între ucenici cu privire la cine dintre ei va fi cel mai mare (Luca 9:46). Domnul le spune că, dacă vor să fie mari, trebuie să-i primească, în Numele lui Hristos, pe cei socotiți neînsemnați — ca pe copilul pe care îl folosește drept exemplu.

Luca vrea să vedem legătura dintre aceste două relatări. După ce Isus le spune ucenicilor că cei care îi primesc pe cei neînsemnați în Numele Lui vor fi mari în Împărăția Sa, versetul 49 începe astfel: „Ioan a luat cuvântul şi a zis”. Într-un fel, Ioan reacționează la ceea ce tocmai a învățat de la Isus.

Omul care scotea demoni era una dintre acele persoane neînsemnate. Nici măcar nu-i știm numele. Omul acesta slujea în Numele lui Hristos (v. 49). Ucenicilor li se spusese să-i primească pe oameni ca el „în Numele Meu” (v. 48).

Ioan și ceilalți ucenici se întrebau cine va fi cel mai mare în Împărăție. Omul acesta era tocmai genul de credincios pe care trebuiau să-l primească dacă voiau să fie mari. În schimb, îi interziceau să facă ceea ce făcea. A-i interzice să-I slujească Domnului este exact opusul a-l primi în Numele lui Hristos.

Dar Hristos îi primește pe credincioșii care fac lucrarea Lui, oricât de neînsemnați ar părea. Când Isus a folosit copilul ca ilustrație, l-a luat și „l-a așezat lângă Sine” (v. 47). Copilul era aproape de Domnul. Când Isus a vorbit despre acel om, a spus că este „pentru voi” (v. 50). Era o altă modalitate de a spune că se afla de partea Domnului, făcând lucrarea Lui.

Una dintre lecțiile importante din acest episod cu omul necunoscut este că, de multe ori, ca credincioși, ajungem să fim prea preocupați de noi înșine. Ucenicii se gândeau la cine dintre ei va fi cel mai mare. Dacă Ioan a înțeles ce spusese Domnul despre a-i sluji pe cei neînsemnați, probabil a adus vorba de acel om ca să se asigure că a înțeles bine. Poate că se gândea: „Sigur, Domnul nu vrea să spună că noi ar trebui să slujim unui om necunoscut, care nici măcar nu face parte din grupul nostru…”

Omul acela Îl urma pe Domnul. Era un ucenic, era de partea Lui. În loc să-l oprească, ar fi trebuit să-l încurajeze.

Și iată o lecție ușor de trecut cu vederea: ei voiau să fie mari în Împărăție, dar ar fi trebuit să-și dorească același lucru și pentru acel om.

Noi, credincioșii care înțelegem importanța răsplăților, uităm uneori acest adevăr simplu. A-ți dori să fii mare în Împărăția lui Hristos este un lucru bun, dar ar trebui să ne rugăm ca și credincioșii din jurul nostru să domnească împreună cu Hristos.

La fel ca ucenicii, și noi ne putem concentra prea mult pe propria noastră creștere spirituală și putem uita de binele celor din jur. Uneori chiar putem pune piedici altora, fără să ne dăm seama. În loc să-i spună acelui om să se oprească, ucenicii ar fi trebuit să-l primească — așa cum Hristos i-a primit pe copil și pe acel bărbat.

Să ne rugăm pentru credincioșii din viața noastră, ca ei să fie mari în Împărăția lui Dumnezeu. Și apoi să facem tot ce putem ca acest lucru să devină realitate. Când va veni Domnul, El va răsplăti o astfel de inimă.