Nu cred că am avut ocazia să-l cunosc personal, dar un profesor de la seminarul unde am studiat m-a impresionat profund. Se numea Jack Deere și preda Vechiul Testament. Poate e doar o imagine din mintea mea, dar întotdeauna am avut impresia că erudiții Vechiului Testament sunt cei mai stoici dintre toți învățătorii biblici – mai academici, mai puțin emotivi. Îmi amintea de un detectiv dintr-un serial vechi, cunoscut pentru replica: „Doar faptele, te rog”.

Am fost foarte surprins să aflu că Deere urma să părăsească seminarul, pentru că ajunsese să creadă în „semne și minuni”. Din câte înțelegeam, curentul teologic la care se aderase era extrem de emoțional și accepta multe dintre excesele mișcării carismatice, cum ar fi alungarea demonilor, vorbirea în limbi, profețiile și vindecările miraculoase. Acest grup predica, de obicei, o evanghelie bazată pe fapte, afirmând că pentru a-și păstra mântuirea, credincioșii trebuie să facă fapte bune. Nu înțelegeam cum un profesor atât de sobru și bine documentat, specialist în Vechiul Testament la Seminarul din Dallas (DTS), ajunsese să adere la un astfel de grup. La DTS, aceste idei erau respinse categoric. Mi se părea evident că el căzuse în capcana unor învățături greșite.

Nu am urmărit cariera lui Deere după ce a părăsit seminarul, dar din când în când îi auzeam pe foștii săi studenți vorbind despre ce mai făcea. Am auzit că a căzut pradă exceselor și învățăturilor nebiblice ale mișcării de care se alăturase. Credea în lucruri precum faptul că Dumnezeu le vorbește oamenilor cu voci audibile. De fiecare dată când auzeam astfel de povești, doar dădeam din cap și plecam, incapabil să înțeleg cum a ajuns Deere în acel punct.

Recent, am citit un interviu cu Deere, în care își promova noua carte. Aceasta descrie viața lui și dificultățile prin care a trecut, multe dintre ele necunoscute pentru mine. El vorbește despre durerea și trauma trăite cu mulți ani în urmă, când tatăl său s-a sinucis, un eveniment care l-a marcat profund încă de mic copil.

Au existat și alte evenimente devastatoare în viața lui. Soția sa a fost alcoolică timp de zeci de ani, ceea ce a provocat haos în familie, ajungând aproape să-i curme viața. A avut un fiu dependent de droguri, care și-a luat viața. Deere vorbește foarte deschis despre luptele sale.

Vorbind despre tatăl său, Deere a scris că speră să-l vadă în Împărăție. Este evident că, la zeci de ani de la moartea lui, încă îi simte lipsa. În interviu, a menționat că unii i-au scris, spunându-i că tatăl său nu va fi în Împărăție, pentru că cei care comit sinucidere ajung în lacul de foc. Aceasta ar însemna că și fiul său ar fi acolo.

Un astfel de comentariu nu mă surprinde. Cei mai mulți din mișcarea semnelor și minunilor sunt de părere că mântuirea poate fi pierdută și că o persoană care se sinucide a săvârșit un păcat grav, de care nu se mai poate pocăi.

Totuși, am fost plăcut surprins de răspunsul lui Deere la aceste afirmații. Deși a petrecut ani întregi în această mișcare și a scris cărți în sprijinul ei, el a spus că tatăl său a fost un credincios. Nu știu ce credea în acea perioadă, dar Deere a mărturisit că orice credincios are viață veșnică și că aceasta nu poate fi pierdută. Faptul că tatăl său s-a sinucis nu schimbă acest adevăr. Deere a afirmat că harul Domnului ne dă siguranța că își va revedea tatăl în Împărăție.

Tot ce pot spune este „Uau!” Nu pot să înțeleg cum Deere poate susține o credință atât de biblică, în timp ce este lider într-un curent care o contrazice. Acest lucru îmi arată, încă o dată, harul lui Hristos. Deși a adoptat multe credințe și practici neobișnuite, Deere știe că are viață veșnică.

Mă fascinează și nu pot să înțeleg pe deplin. Totuși, chiar dacă am respins învățătura sănătoasă, dacă am crezut în Isus pentru viața veșnică, acest dar rămâne al nostru. Nimic nu poate schimba acest adevăr. Acesta este harul Domnului față de noi (2 Timotei 2:13).