Am petrecut mulți ani în armată și am cunoscut o grămadă de soldați. Dacă i-ai întreba de ce s-au înrolat, ai primi răspunsuri de toate felurile. Unii au făcut-o din dragoste pentru țară. Alții, pentru un salariu stabil. Unii tânjeau după provocări, camaraderie sau șansa de a vedea lumea. Mulți vedeau armata ca pe o cale de scăpare dintr-un cămin dificil. Alții aveau puține variante de muncă, iar armata era cea mai bună opțiune. Am întâlnit mulți care s-au alăturat pentru bursele de studii. Recrutorii știu să atragă tinerii cu tot felul de avantaje.

Chiar dacă motivele erau diferite, toți purtau aceeași uniformă. Toți erau soldați.

Cam la fel stau lucrurile și în viața de credință. Domnul îi cheamă pe toți credincioșii să-L urmeze și să-I fie ucenici. Asta înseamnă ascultare și sacrificiu. Dar oare de ce să faci asta? Credinciosul are deja viață veșnică, care nu se poate pierde. De ce s-ar „înrola” cineva să sufere alături de Hristos?

Mulți creștini cred că există un singur motiv curat: să-I slujim Domnului pentru că Îl iubim. Celelalte motive par inferioare.

Scriptura însă ne arată că există motive diferite pentru a-L urma pe Domnul. Toate sunt sfinte. Niciunul nu trebuie disprețuit.

Credincioșii Îi pot sluji Domnului din teamă sfântă de El (Proverbe 1:7; 2 Corinteni 5:11). Pot face asta și din recunoștință (Psalmul 116:12; Coloseni 3:17). Un motiv perfect valabil este dorința de răsplătiri – atât aici, pe pământ, cât și în cer (Evrei 11:6; 1 Corinteni 3:14; Matei 6:3-6; Psalmul 1:1-3; Deuteronomiu 28:1-2; Galateni 6:7-9). Legat de asta vine și pofta de a auzi „Bine, rob bun și credincios!” la scaunul de judecată al lui Hristos și de a-I aduce cinste prin viața noastră (Matei 25:21). Atât Domnul, cât și Petru spun că trebuie să fim motivați să-I slujim pentru că o astfel de viață îi poate ajuta pe alții (Matei 5:16; 1 Petru 3:1-2). Dacă suntem părinți, o viață sfântă devine un exemplu grozav pentru copii.

Un credincios poate dori să asculte de Domnul ca să crească în credință și să devină mai asemănător cu Hristos (Evrei 5:14; 2 Corinteni 3:18). E o motivație excelentă!

Bineînțeles, dragostea pentru El e o motivație minunată (Ioan 14:15; 1 Ioan 4:19). Problema apare când ni se spune că asta e singura motivație „adevărată”. Celelalte ar fi păcătoase. Căutarea răsplătirilor? Egoism. Slujirea din frică? Imaturitate. Dacă ești „matur”, totul trebuie să vină doar din dragoste. Ar trebui să-I ceri Domnului să-ți elimine celelalte motive.

Absurd.

O astfel de gândire nu doar că respinge motivații biblice clare, ci naște și mândrie. Auzi uneori un creștin spunând: „Nu am nevoie să fiu răsplătit pentru ce fac pentru Domnul. Nici măcar nu aș vrea o răsplată de la El. Fac totul din dragoste”.

Hai, lasă…

Sau un calvinist: „Dacă ești dintre aleși și ești cu adevărat mântuit, Duhul Sfânt va face să-I asculți doar din dragoste”.

Să lăsăm povestea asta.

Așa cum am văzut soldați credincioși slujind cu devotament în armată din motive diferite, un creștin Îi poate fi pe plac Domnului prin diverse motivații. Niciuna nu e păcătoasă. În anumite situații, va asculta dintr-un motiv anume. Când își educă copiii, vrea să le lase un exemplu bun. Dacă suferă, perseverează pentru răsplata pe care Domnul i-a promis-o. Poate evita avansurile sexuale ale unei femei pentru că se teme de disciplina Domnului. Alteori, ascultă pur și simplu pentru că Îl iubește pe Domnul. Un credincios motivat de oricare dintre aceste lucruri Îi este credincios Domnului.

Mulți soldați credincioși ai Statelor Unite au murit pe câmpurile de luptă. Erau motivați să intre în luptă din motive diferite. Sacrificiul unuia nu a fost mai puțin patriotic doar pentru că slujea dintr-un motiv, în timp ce un altul căzut avea un motiv aparent mai nobil.

Biblia spune că trebuie să-I slujim Domnului din motive diferite. Duhul Sfânt poate trezi în noi toate aceste motivații sfinte. Toate sunt valabile și Îi plac Împăratului.