În Luca 6:20, Domnul începe Predica de pe Câmpie, este un mesaj de ucenicie, nu unul de evanghelizare. Putem spune că îi învață pe credincioși cum să devină mari în Împărăția lui Hristos. Cei care vor fi mari în Împărăția Sa vor fi cei mai apropiați de El în ziua aceea. De fapt, aceștia sunt și credincioșii care Îi sunt cel mai apropiați încă din această viață. Deși toți credincioșii au viață veșnică, care nu poate fi pierdută niciodată, nu toți se bucură sau trăiesc această viață în aceeași măsură. Creștinii pot experimenta din plin viața veșnică atât acum, cât și pentru totdeauna (Ioan 10:10).

Nu este deloc surprinzător faptul că Domnul începe predica vorbind despre tipul de credincios care este „fericit” (6:20-23). Isus spune că acel credincios care suferă pentru El va primi o mare răsplată. Domnul le spune celor care Îl urmează că orice efort va fi răsplătit.

Cei prezenți la această predică erau, așa cum era de așteptat, credincioși. Luca spune că, atunci când Isus a început să vorbească, și-a îndreptat privirea către „ucenicii Săi” (6:20). Evanghelia lui Luca a fost scrisă pentru credincioși, așa că este logic ca această predică, cunoscută drept Predica de pe Câmpie, să fie compusă din învățături adresate lor.

Însă, recent, am observat distincții între cei care ascultau. Imediat înainte de a transmite acest mesaj, Domnul a urcat pe un munte pentru a se ruga. După ce s-a rugat toată noaptea, El i-a ales pe cei doisprezece apostoli, care urmau să fie cei mai apropiați de El în timpul lucrării Sale pământești. Numele lor sunt menționate chiar în text (6:12-16). Apoi îi cheamă pe cei doisprezece să urce pe munte pentru a fi cu El.

Pe măsură ce El și cei Doisprezece coborau de pe munte spre câmpie, ni se spune că un grup mare de ucenici a venit să-i întâmpine. Acești ucenici nu făceau parte dintre cei Doisprezece, care urmau să formeze cercul intim al lui Hristos, dar erau și ei ucenicii Săi.

Era prezent și un alt grup de oameni. Spre deosebire de celelalte două grupuri, aceștia nu sunt numiți ucenici. Sunt descriși ca o mare mulțime. Marcu spune că aceștia veniseră din diverse locuri pentru a-L asculta vorbind. Ei aveau această ocazie pe câmpie în acea zi. Unii dintre ei au călătorit de departe pentru a-L auzi.

Ce fel de oameni făceau parte din acea adunare? Aceasta includea, cu siguranță, și credincioși. Isus predicase că El este Hristosul și dovedise acest lucru prin puterile miraculoase pe care le manifestase. Acești credincioși călătoriseră pentru a-L asculta vorbind pe Cel despre care știau că este Hristosul.

Nu pare forțat să împărțim credincioșii prezenți în trei grupuri. Primul grup era cel mai apropiat de Domnul. Aceștia erau cei Doisprezece. Am putea spune că aveau locuri în primul rând. În spatele lor era un grup de alți „ucenici”. Acest cuvânt înseamnă „student” și descrie pe cei care voiau să-L urmeze pe Domnul. Deși nu erau la fel de apropiați de El ca cei Doisprezece, erau mai apropiați decât cei care nu erau ucenici.

În spatele acestui grup mai mare de ucenici se aflau credincioși care nu erau ucenici. Luca nu îi numește așa. Aceasta ne oferă imaginea unor oameni mai îndepărtați de Domnul decât toți cei numiți ucenici. Am putea spune că aceștia stăteau în „locurile mai îndepărtate” sau „locuri mai puțin privilegiate”.

Cu alte cuvinte, în timp ce Domnul învăța o adunare de credincioși, unii erau foarte aproape de El, alții mai departe, iar ceilalți la distanță și mai mare.

El a vorbit în predica Sa despre cei care vor fi binecuvântați în Împărăție. O parte a acestei binecuvântări va fi privilegiul de a fi aproape de El. În Împărăție, unii credincioși vor fi mai apropiați de El decât alții. Cei care vor fi mai apropiați de El vor fi cei care ascultă și se supun cuvintelor Sale.

În Împărăție, nu ar fi minunat să ai un loc în primul rând?