Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr şi-l întoarce un altul, să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui va mântui un suflet de la moarte şi va acoperi o sumedenie de păcate.

Isus îi mântuiește pe cei care cred în El. Acesta este un adevăr fundamental al Bibliei.  Asta a spus El în Ioan 3:16 și în multe alte pasaje din Evanghelia după Ioan. Totuși,  Iacov spune că, dacă „întoarce cineva pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un  suflet de la moarte și va acoperi o sumedenie de păcate”. La prima vedere, lucrurile par  răsturnate. Acum noi suntem cei care mântuim, iar cei pe care îi mântuim sunt cei care  se întorc de la căile lor păcătoase, nu cei care cred în Isus. 

O modalitate de a înțelege aceste versete este să presupunem că Iacov spune că pocăința  este o condiție pentru a scăpa de condamnarea veșnică. De exemplu, Davids  comentează: 

Iacov își încheie astfel lucrarea arătând scopul ei. El nu vorbește despre păcate doar pentru a moraliza sau pentru a condamna. Vorbește despre păcat ca să le arate membrilor comunității care s-au rătăcit care sunt urmările comportamentului lor și ca să-i aducă la pocăință. El speră să-i salveze de la condamnare și să obțină pentru ei iertarea păcatelor (James, p. 201).

Aceasta este perspectiva pe care o vei găsi în majoritatea comentariilor. De exemplu,  Moo scrie: „Doar dacă împărtășim convingerea lui Iacov că există, într-adevăr, o moarte  veșnică spre care duce calea păcatului, vom fi motivați să ne ocupăm de păcat în viețile  noastre și în viețile altora” (James, p. 251). 

Îți amintești întrebarea pe care Domnul Isus i-a pus-o Martei? El a întrebat-o: „Crezi  lucrul acesta?” (Ioan 11:26b). O întreba dacă ea credea că oricine crede în El nu va muri  niciodată din punct de vedere spiritual (Ioan 11:26a). Nu a spus nimic despre pocăință  sau despre întoarcerea de la căile rele. A vorbit doar despre credința în El. De aceea,  unul dintre strigătele Reformei a fost Sola Fide, doar prin credință. Cuvintele doar prin  credință înseamnă că omul este născut din nou numai prin credință, nu prin angajament,  ascultare, pocăință sau perseverență.

Interpretarea larg răspândită a pasajului din Iacov 5:19-20 este imposibilă. 

Interpretarea corectă este atât de simplă, încât chiar și un copil ar putea să o vadă. Aici  nu este vorba despre salvarea unui necredincios de la moartea veșnică. Este vorba  despre salvarea unui credincios rătăcit de la moarte fizică prematură. Iacov vorbește  despre „vreunul dintre voi”. Cu alte cuvinte, el se referă la un credincios din bisericile  locale cărora le scria. 

De-a lungul epistolei, Iacov îi numește frați și preaiubiți frați. El spune că cititorii au  fost născuți din nou (Iacov 1:18). De asemenea, vorbește despre credința lor în Hristos  (Iacov 2:1). 

Comentariile lui Hodges sunt simple și ușor de înțeles: 

Astfel, eforturile unui creștin de a-l aduce pe fratele său înapoi pe calea ascultării au ca scop salvarea vieții. Dacă reușește, el va mântui un suflet (psyche: „viață”, „persoană”) de la moarte. Dar va face mai mult decât atât, deoarece păcătosul restaurat primește iertarea plină de har a lui Dumnezeu. Astfel, mulțimea de păcate produse și înmulțite de un om care se îndepărtează de Dumnezeu este îndepărtată din vedere atunci când acel om se întoarce la Dumnezeu. Cuvântul tradus prin „acoperi” aici (kalyptō) înseamnă „a ascunde”. Mulțimea de păcate a păcătosului restaurat nu mai este acum la vedere, datorită iertării pe care a primit-o. Iar fratelui iubitor care îl întoarce i se atribuie nu doar păstrarea vieții fratelui său creștin, ci și curățirea lui, ca și cum eforturile sale ar fi îndepărtat din vedere toate urmele morale urâte pe care le lasă păcatul. Desigur, numai Domnul curăță cu adevărat pe cineva. Datorită unei astfel de implicări personale, creștinul care rătăcise este acum atât viu din punct de vedere fizic, cât și curat din punct de vedere spiritual (James, p. 120).

Oricine este credincios de mulți ani a cunoscut alți credincioși care s-au rătăcit. Din  nefericire, mulți părinți au suferit atunci când unul sau mai mulți dintre copiii lor  credincioși au ajuns într-o țară spirituală îndepărtată. Nu îi considerăm pe acești  credincioși rătăciți ca fiind oameni care și-au pierdut mântuirea sau care dovedesc că nu  au fost niciodată născuți din nou. Ne rugăm pentru ei. Căutăm să-i aducem înapoi în  părtășie cu Dumnezeu (Luca 15:4-7) și să-i salvăm de la moarte fizică prematură (Iacov  5:19-20). 

Păstrează harul în prim-plan și nu vei fi dus în rătăcire de comentatori bine intenționați,  dar rătăciți.