În Luca 9:57–62, trei persoane primesc ocazia de a-L urma pe Hristos. Sunt credincioși și acum au privilegiul să meargă pe urmele Lui ca ucenici. Deși fiecare dintre ei are viață veșnică, niciunul dintre cei trei nu înțelege cu adevărat cât de mult va costa să fie ucenic al Domnului și să ajungă mare în Împărăția Lui.

Primul și al treilea bărbat se apropie ei înșiși de Domnul și Îi spun că vor să-L urmeze în ucenicie. Cel de-al doilea însă este diferit. Hristos Se apropie de el. Domnul îl cheamă și îi oferă privilegiul de a fi aproape de El. Când Îi spune: „Vino după Mine!” (v. 59), aceste cuvinte ne aduc aminte de momentul în care Domnul i-a spus aceeași poruncă lui Levi, chemându-l pe vameșul să facă parte din cercul Său intim (Luca 5:27). Omul acesta era cu adevărat privilegiat!

Bărbatul nu înțelege cât de mare este privilegiul său. Îi spune Domnului că-L va urma, dar mai întâi trebuie să-și îngroape tatăl. Tatăl lui era încă în viață, iar el voia să aștepte până la moartea tatălui pentru a împlini datoriile de fiu credincios pe care le cerea cultura vremii.

Problema era că se afla într-o perioadă unică în istorie. Domnul Se îndrepta spre Ierusalim ca să moară. Ofera Împărăția națiunii lui Israel. Timpul era scurt și apăsa. De aceea, principalul motiv pentru care Domnul i-a spus: „Lasă morții să-și îngroape morții” este tocmai acesta. Bărbatul spunea că acceptă chemarea Domnului, dar la timpul potrivit pentru el. Ar fi putut trece unul sau doi ani până să poată urma cu adevărat. Nu știa că, până atunci, Domnul ar fi murit deja, ar fi înviat, S-ar fi înălțat și ar sta la dreapta Tatălui.

Astăzi nimeni nu mai primește o chemare ca aceea de atunci. Domnul nu S-a apropiat personal de niciunul dintre noi ca să ne spună să-L urmăm pe calea spre Ierusalim. Nu ne-a poruncit niciunuia să ne lepădăm de responsabilitățile familiale.

Totuși, unii predicatori și slujitori citează uneori astfel de versete când vorbesc despre „chemarea” lor. Ca și bărbatul din Luca 9:59, ei pretind că au o chemare specială la urmarea Domnului, pe care alți credincioși nu o primesc. Bineînțeles, spre deosebire de acel om, ei zic că au ascultat de chemare.

Dar toate astea sunt doar vorbe în vânt.

Adevărul este că Domnul cheamă pe orice credincios. Autorul Epistolei către Evrei le spune cititorilor săi că sunt „frați sfinți” și „care aveți parte de chemarea cerească” (Evrei 3:1). Această chemare înseamnă să domnească împreună cu Hristos în Împărăția Lui. Răspund la această chemare rămânând credincioși Lui în mijlocul greutăților și încercărilor prin care trec.

Petru spune același lucru. Îi îndeamnă pe cititorii săi să-și facă tare „chemarea și alegerea” lor. Le spune să crească duhovnicește, ca să li se dea cu prisosință intrarea în Împărăția veșnică a Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos (2 Petru 1:5–11). Domnul a chemat pe orice credincios să fie mare în Împărăția Lui și să primească din plin răsplata de la El.

Domnul nu i-a spus personal niciunuia dintre noi să-și părăsească tatăl. Slujirea Lui pământească în Israel a fost unică în multe privințe. Dar El ne-a chemat. Ne cheamă să-I fim credincioși în împrejurările în care ne aflăm acum. Ne cheamă să fim mari în Împărăția Lui.

În acest sens, suntem asemenea bărbatului din Luca 9:59. Prin Cuvântul Său, Domnul ne spune astăzi: „Vino după Mine!”