În Luca 9:57, Domnul Se îndrepta spre Ierusalim ca să sufere și să moară. Pe când era „pe drum” spre acea destinație, un om s-a apropiat de El și I-a zis: „Doamne, Te voi urma oriunde vei merge.” 

Putem concluziona cu încredere că acest om era un credincios. El credea că Isus este Hristosul și acum dorea să-L urmeze ca ucenic. După cum știu majoritatea cititorilor acestui blog, există o diferență clară între a fi credincios și a fi ucenic. Omul acesta s-a apropiat de Domnul spunând că vrea să umble pe urmele Lui și să învețe de la El. Era dispus să plătească prețul acela. Un ucenic va fi răsplătit de Învățătorul său.

Dar ce credea acest om că implică urmarea Domnului? Ce credea că va costa? Știa că Isus este Hristosul și vedea că Se îndrepta spre Ierusalim. Se pare că își închipuia că Isus merge acolo ca să domnească. Până și cei doisprezece ucenici cei mai apropiați de Domnul gândeau la fel. Ei nu înțelegeau că El mergea la Ierusalim ca să sufere și să moară. Probabil că le împărtășiseră și altora despre aceste așteptări, inclusiv acestui om.

Cred că omul acesta voia și el să ia parte la ce urma să se întâmple. Ucenicii se certau între ei cine va fi cel mai mare când Isus va începe să domnească – lucru pe care îl credeau iminent (Luca 9:46: „Apoi, le-a venit în gând să ştie cine dintre ei ar fi cel mai mare”). 

Fraza lui „oriunde vei merge” trebuie înțeleasă astfel: era mulțumit să meargă oriunde Îi plăcea Domnului. La Ierusalim, nu va sta la dreapta sau la stânga Împăratului și nici nu va fi șeful Său de stat major, dar putea primi o altă poziție de autoritate. Dacă Domnul îl numea guvernator al Betleemului, era perfect. Ar fi acceptat chiar să conducă un oraș mai mic din nordul Galileei. Împărăția lui Hristos urma să cuprindă întreaga lume, așa că ar fi primit cu bucurie să fie ambasadorul Împăratului într-o națiune păgână. Era flexibil: „oriunde” mergea Domnul, cu el alături, îi convenea.

Ideea principală este că acest om credea, la fel ca cei doisprezece, că Împărăția va veni imediat. Ca ucenic, își închipuia că viitorul său apropiat va însemna putere și cinste, indiferent unde va fi acea poziție de onoare.

El nu înțelegea. Isus îi arată că „Fiul omului n-are unde-Și odihni capul” (Luca 9:58). Domnul nu Se îndrepta spre un palat și nu mergea la Ierusalim ca să împartă palate ucenicilor Săi.

În versetele imediat precedente, Luca descrie cum Domnul nu avea unde să-Și odihnească capul. Intrase într-un sat samaritean căutând un loc de găzduire, dar oamenii L-au alungat din cetate (Luca 9:51-56).

Omul acesta își închipuia că va ajunge într-o casă primitoare, cu un pat mare și moale – asta credea el că înseamnă să fii ucenic. Domnul îi corectează așteptările: urmarea Lui ca ucenic nu va aduce aplauzele lumii, ci împotrivire și lipsa multor conforturi.

Adesea, oamenii cred în Hristos și sunt induși în eroare. Li se spune că, odată deveniți copiii lui Dumnezeu, viața lor se va îmbunătăți: vor găsi un loc de muncă mai bun, un soț sau o soție ideală, căsnicia li se va vindeca și că, dacă sunt credincioși statornici, Dumnezeu îi va binecuvânta în toate aceste feluri lumești.

Asta credea și omul acesta. S-a înșelat. Dacă Îl urmezi pe Hristos, s-ar putea să primești un loc de muncă bun și un partener de viață minunat. S-ar putea să nu. Dar un lucru este sigur: lumea nu vă va primi. Domnul Își va răsplăti ucenicii când Se va întoarce și va domni.

În această viață, ucenicii trebuie să se aștepte la greutăți. Asta i-a spus Domnul acestui om. Asta ne spune și nouă. Cuvintele Lui îmi amintesc de vechiul cântec country: „Nu ți-am promis niciodată o grădină cu trandafiri.”