Am numit Geneza 49 „Scaunul de judecată al lui Iacov”. În acest capitol, Iacov—numit și Israel—își adună fiii, îi evaluează și le dă binecuvântări sau mustrări. Ceea ce vedem aici anticipează într-un fel ceea ce se va întâmpla la scaunul de judecată al lui Hristos (Bema), când creștinii vor fi evaluați de Domnul pentru viața lor.

Felul în care Iacov își evaluează fiii urmează ordinea mamelor lor. Primii șase sunt fiii Leei, următorii patru sunt cei născuți din țiitoarele lui, iar ultimii doi binecuvântați sunt fiii Rahelei.

Cei din urmă șapte primesc binecuvântări foarte scurte (vv. 13–21, 27) — cam un verset fiecare: Zabulon, Isahar, Dan, Gad, Așer, Neftali și Beniamin.
Beniamin este pomenit ultimul, pentru că era cel mai tânăr fiu al Rahelei.

În schimb, primii trei fii—Ruben, Simeon și Levi—sunt mustrați. Trebuie să fi fost greu pentru ei să audă cuvintele tatălui.

La început, Ruben pare să aibă parte de o descriere plină de onoare: „Ruben, tu ești întâiul meu născut, tăria mea și începutul puterii mele, fruntea în vrednicie și fruntea în tărie.” (v. 3)

Dar tonul se schimbă brusc în versetul 4: „ Năvalnic ca apele – tu nu vei mai avea întâietatea! Căci te-ai suit în patul tatălui tău, mi-ai spurcat patul suindu-te în el” (cf. 35:22). Ruben a păcătuit grav, dormind cu una dintre țiitoarele tatălui său, și a profanat patul părintesc.

Simeon și Levi sunt și ei mustrați: „Simeon şi Levi sunt fraţi; săbiile lor sunt nişte unelte de silnicie. Nu vreau să intre sufletul meu la sfaturile lor, nu vreau să se unească duhul meu cu adunarea lor! Căci, în mânia lor, au ucis oameni, şi, în răutatea lor, au tăiat vinele taurilor. Blestemată să fie mânia lor, pentru că a fost prea turbată, şi furia lor, căci a fost prea sălbatică! Îi voi împărţi în Iacov şi-i voi risipi în Israel.” (Geneza 49:5–7).

Despre niciunul dintre cei trei nu se spune ceva bun. Totuși, chiar dacă au fost mustrați și și-au pierdut o parte din privilegii, au rămas parte din poporul ales. Nu au fost excluși din Israel. Leviții, de exemplu, au fost împrăștiați printre celelalte seminții, dar tocmai ei au devenit linia preoțească. Ruben și Simeon au fost binecuvântați în multe feluri, însă viitorul lor nu a fost nici pe departe la fel de glorios cum ar fi putut fi.

În fiecare caz, un singur păcat grav a avut consecințe durabile asupra lor și asupra urmașilor lor.

Acești trei fii ilustrează credincioși care vor primi mustrare la scaunul de judecată al lui Hristos, dar care totuși vor rămâne în Împărăție și Îl vor sluji pentru totdeauna. Poate chiar reprezintă credincioși biruitori care, deși primesc o corectare, nu sunt lepădați. Nu avem niciun indiciu că acești trei frați s-ar fi lepădat de Domnul mai târziu în viață.

Cinci versete frumoase sunt dedicate lui Iuda (Geneza 49:8–12). Doar el și Iosif primesc cuvinte atât de elogioase și binecuvântări atât de bogate.

„Iudo, tu vei primi laudele fraţilor tăi.” 

Unul dintre cele mai importante versete ale Vechiului Testament este Geneza 49:10: „Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui, până va veni Şilo, şi de El vor asculta popoarele.”

Toiagul simbolizează autoritatea regală. Cu alte cuvinte, Împăratul lui Israel—Mesia—va veni din seminția lui Iuda.

Versetele 11–12 privesc spre Împărăția mesianică, o perioadă de bucurie, belșug și pace. Vinul este simbolul bucuriei și al prosperității.

Zabulon și Isahar (vv. 13–15). Aceasta ar putea însemna că, în viitor, ținutul lui Zabulon avea să ajungă până la țărmul mării și aproape de Sidon. Totuși, este posibil ca sensul ebraic să fie spre mare, nu lângă mare — adică destul de aproape încât să poată face comerț cu popoarele de pe coastă.

Dan (vv. 16–17). Numele Daniel înseamnă „Dumnezeu este judecătorul meu”, iar versetul 16 face aluzie la această idee. Totuși, versetul 17 este foarte negativ în ceea ce privește seminția lui Dan. În cartea Judecători 18, daniții devin o seminție idolatrasă, cu propriul lor idol și propriul lor preot.

În mod surprinzător, tribul lui Dan nu este menționat în Apocalipsa 7:5–8. Nu știm exact ce semnificație are acest lucru. De asemenea, nici seminția lui Efraim nu este menționată acolo, deși apare Iosif — probabil ca o referire la Efraim.

Versetul 18 probabil nu se referă în mod special la Dan, ci exprimă mai degrabă speranța lui Iacov — o speranță pe care ar fi trebuit s-o aibă fiecare seminție.

Mântuirea din versetul 18 nu se referă la viața veșnică, ci la eliberarea de sub stăpânirea neamurilor — la momentul când Israel va avea din nou propria țară, condusă de Împăratul Mesia.

Gad și Așer (vv. 19–20). Gad avea să fie atacat de vecinii lui, dar până la urmă va birui.
Așer avea să primească un ținut foarte roditor și să devină o seminție prosperă și productivă.

Neftali (v. 21). Din această seminție s-a ridicat Barac, care împreună cu Debora a eliberat Israelul de sub robia neamurilor (Judecători 4–5). Era o seminție din zona muntoasă, iar imaginea de aici este cea a unui popor viguros și liber, asemenea unei cerboaice sprintene. În textul Cornilescu se spune: „Neftali este o cerboaică slobodă, rosteşte cuvinte frumoase.”

Iosif a primit și el o binecuvântare deosebită. Cei doi fii ai săi fuseseră deja binecuvântați de Iacov, iar acum Iacov îl binecuvântează și pe el. (Geneza 49:22–26)

Cele două seminții care se vor naște din el aveau să fie roditoare și să primească multe binecuvântări de la Dumnezeu. Iosif a îndurat multă prigonire și suferință, iar atât el, cât și urmașii lui vor primi răsplată atunci când Mesia îi va judeca înainte de Mileniu.

Beniamin este comparat cu un lup care sfâșie prada și împarte prada rămasă (Geneza 49:27). Deși această imagine ar putea fi înțeleasă într-un sens pozitiv — ca un simbol al curajului și al puterii —, viața și urmașii lui Beniamin arată că această trăsătură s-a manifestat uneori într-un mod greșit.

Comentatorii amintesc pasajul din Judecători 19–21, unde bărbații din cetatea Ghibea, care făcea parte din seminția lui Beniamin, au abuzat și au ucis concubina unui levit. Acest fapt a declanșat un război între seminția lui Beniamin și celelalte seminții ale lui Israel. Beniamin a fost aproape nimicit, până când s-au găsit soții pentru puținii bărbați care au rămas în viață.

Apostolul Pavel spune în 2 Corinteni 5:10 că toți credincioșii trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos (Bema), pentru ca fiecare să primească răsplata pentru ceea ce a făcut cât timp a trăit în trup — fie bine, fie rău.

Știm din învățăturile Domnului din Evanghelii că această judecată va fi publică: „Tatăl tău, care vede în ascuns, îți va răsplăti” (Matei 6:4, 6, 18). Vedem același lucru și în Luca 19:16–26, unde cei trei robi sunt judecați în fața tuturor.

De asemenea, știm că unii vor avea parte de bucurie și laudă, iar alții de mustrare și rușine (Luca 19:16–26; 1 Ioan 2:28).

Mi se pare că ceea ce face Iacov aici seamănă, într-o anumită măsură, cu ceea ce va face Domnul la scaunul de judecată al lui Hristos (Bema). Desigur, acolo evaluarea va cuprinde întreaga noastră viață creștină, iar răsplata în Împărăție va depinde de cât de statornici am rămas în mărturisirea lui Hristos până la sfârșitul vieții.

Iacov a fost un om al credinței. A murit bine — a murit în credință. Privea spre venirea lui Mesia, ceea ce noi numim A Doua Venire, și dorea cu ardoare ca Mesia să domnească peste Israel în Țara Promisă.

Iacov i-a binecuvântat pe fiii săi, unul câte unul.

Să trăim și noi în așa fel încât să aducem cinste și slavă Domnului și Mântuitorului nostru, ca atunci când El ne va judeca, să putem auzi aceste cuvinte: „Bine, rob bun!” (Luca 19:17).