Majoritatea evanghelicilor sunt familiarizați cu 2 Corinteni 5:21. Versetul spune: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.”

Cea mai răspândită interpretare a acestui verset este că, atunci când o persoană crede în Isus, toate păcatele ei sunt puse asupra lui Hristos, iar neprihănirea lui Hristos îi este atribuită. Credinciosul este perfect drept, pentru că a primit dreptatea lui Hristos.

Cu câțiva ani în urmă, un doctorand mi-a trimis un e-mail cerându-mi să citesc teza lui. El a scris despre 2 Corinteni 5:21 și a apărat interpretarea obișnuită. Asta m-a obligat să analizez contextul cu mai multă atenție. Nu vreau să tratez interpretarea obișnuită, ci să prezint o altă modalitate de a privi acest verset. Poate că îi va provoca pe unii cititori să îl considere într-o lumină diferită.

Interpretarea obișnuită a lui 2 Corinteni 5:21 este evanghelistică. Potrivit acestei interpretări, versetul descrie ceea ce se întâmplă în momentul credinței. Totuși, privind contextul, este evident că Pavel le vorbește credincioșilor despre cum ar trebui să trăiască. Cu alte cuvinte, contextul se referă la sfințire, nu la primirea vieții veșnice. În acest cadru, interpretarea tradițională pare deplasată.

Tema vieții creștine este evidentă atât înainte, cât și după 2 Corinteni 5:21. În 5:9-10, Pavel spune că urmărește să-I fie plăcut Domnului în slujirea sa prezentă, pentru că va sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos. El vorbește despre moartea lui Hristos, dar nu în ceea ce privește semnificația ei pentru mântuirea veșnică. Pavel afirmă că moartea lui Hristos ne învață cum să trăim (5:14-15). Această viață este posibilă pentru că în Hristos există o nouă creație (5:17).

Expunerea morții lui Hristos din versetele 14-15 mi se pare semnificativă. Dacă moartea lui Hristos din acele versete este folosită pentru a explica viața creștină, de ce presupunem automat că ea descrie ceea ce se întâmplă doar în sens pozițional (statutar), în momentul credinței?

După 5:21, Pavel continuă să vorbească despre a trăi în neprihănire. Îi îndeamnă pe credincioșii din Corint să răspundă la învățătura și la exemplul său. Apoi descrie cum el și cei împreună cu el se străduiesc să umble (6:1-10).

Se referă oare cuvântul neprihănire din 5:21 la neprihănirea desăvârșită a lui Hristos, pe care credinciosul o primește în momentul credinței? Termenul apare de încă șase ori în 2 Corinteni (3:9; 6:7, 14; 9:9, 10; 11:15). Fiecare dintre aceste versete vorbește despre viața creștină în neprihănire.

Mă întreb dacă nu ar trebui să reconsiderăm sensul lui 2 Corinteni 5:21. Ar putea fi vorba și despre viața creștină? În Romani 6:10-12, Pavel spune că Hristos a murit față de puterea păcatului, iar credinciosul a murit și el față de acea putere și trebuie să o socotească drept realitatea sa. Ca urmare, credinciosul nu mai este obligat să slujească păcatului. El poate trăi în neprihănire.

S-ar putea ca 2 Corinteni 5:21 să se refere la același lucru? Pe cruce, Hristos a purtat păcatul lumii. El a frânt puterea păcatului pentru cel care crede în El. Cei care cred pot acum să devină neprihănirea lui Dumnezeu în El. Cuvântul grecesc pentru a fi făcuți are o varietate de întrebuințări și este foarte flexibil. El poate purta și nuanța de a produce ceva.

Având în vedere folosirea cuvântului neprihănire în 2 Corinteni și contextul capitolului 5, se poate face un argument solid că versetul 5:21 vorbește despre motivul pentru care credincioșii pot trăi în neprihănire. Cred că argumentul pentru această interpretare este mai puternic decât cel al modului tradițional de a înțelege afirmația lui Pavel. Nu știu dacă explicația mea îi va convinge pe alții, dar sper ca măcar unii să ia în seamă această alternativă.