Fotografia transmitea dragoste și devotament. Nu e de mirare că a câștigat Premiul Pulitzer în 1973. Bob Stirm, un pilot al Forțelor Aeriene, se întorsese în Statele Unite după cinci ani și jumătate ca prizonier de război în Vietnamul de Nord. Acești ani au fost marcați de tortură și lipsuri. Gândul că se va reuni cu familia l-a ajutat să reziste în acele vremuri dificile.

Fotografia surprinde momentul în care familia se reîntâlnește pe pista unui aeroport militar. Bob se întinde pentru a-și îmbrățișa fiica cea mare, care aleargă spre el cu brațele deschise. Ceilalți trei copii ai săi aleargă și ei către el, alături de soția sa, Loretta. Toți au zâmbete și expresii de bucurie pe chipuri. Nu poți privi fotografia fără să te emoționezi.

Există însă o problemă. Pentru Loretta, însă, totul a fost o farsă.

Cam la un an după ce Bob a fost capturat, ea începuse să aibă relații cu alți bărbați. Cu doar câteva zile înainte de reîntâlnirea lor pe pistă, Bob a aflat că ea vrea să divorțeze.

Nu știu de ce voia divorțul. Poate Bob îi fusese infidel înainte să fie capturat. Poate că nu era un soț bun. Poate credea că el nu se va mai întoarce din Vietnamul de Nord, sau că va muri acolo, și simțea că trebuie să-și continue viața. Poate nu voia să aștepte fără să știe cât timp vor rămâne despărțiți. Pot înțelege oricare dintre aceste motive.

Nu știu nici de ce a alergat spre el pe pistă cu zâmbetul pe buze. Poate Pentagonul i-a cerut să facă asta pentru a ridica moralul țării după războiul lung din Vietnam. Poate voia să facă ceea ce considera că e datoria ei patriotică. Poate nu voia să-l umilească pe Bob în fața întregii țări.

Poate simțea că îi datora asta și era, măcar, bucuroasă că el s-a întors acasă, chiar dacă ea voia să fie cu alt bărbat. Sau poate pur și simplu era egoistă și își dorea să apară în New York Times.

Oricare ar fi fost motivele ei, fie pentru a dori divorțul, fie pentru a fi prezentă în acea zi, mi-aș fi dorit ca ea să nu fi alergat pe pistă să se întâlnească cu Bob. Simt că ne-a păcălit pe toți, pe mine și pe întreaga Americă. Ne-a emoționat și ne-a dat impresia că era o soție iubitoare și că Bob și ea vor trăi fericiți până la adânci bătrâneți. A fost o minciună. A fost doar o aparență înșelătoare. A fost doar o imagine bine pusă în scenă.

Trebuie să recunosc, chiar dacă nu sună prea spiritual, că mă enervez de fiecare dată când văd fotografia. Mă simt așa, chiar dacă nu i-am cunoscut niciodată pe Bob sau pe Loretta Stirm. O văd pe Loretta ca pe o ipocrită care ne-a făcut pe milioane de oameni, inclusiv pe mine, să ne simțim ca niște idioți.

Ioan ne spune că și credincioșii pot face același lucru. De fapt, o facem adesea. Putem păstra doar aparențele, prefăcându-ne că iubim pe cineva, deși nu este așa. El scrie: „Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul” (1 Ioan 3:18). Ioan îi îndeamnă pe cititorii săi creștini să se iubească unii pe alții cu adevărat, nu să păstreze doar aparențele.

Când vine vorba de a-i iubi pe ceilalți credincioși, este ușor să ne comportăm ca Loretta din fotografie. Putem vorbi despre cât de mult îi iubim. Putem cânta cântece despre acea iubire. Ne putem întâlni cu ei la biserică duminica. În fața lumii, putem pretinde că suntem o mare familie fericită.

Putem face toate acestea, dar fără să-i iubim cu adevărat. Putem fi geloși pe ei sau să nu ne dorim ce e mai bun pentru ei. Putem fi indiferenți la faptul că sunt expuși unor doctrine false sau la starea lor spirituală. Ba chiar ne putem inventa motive pentru a justifica aceste sentimente.

Dar atunci când îi iubim pe frații noștri credincioși, vrem să le slujim. Vrem ca ei să devină tot mai asemănători cu Hristos. Dacă au nevoie de ajutor practic, suntem acolo pentru ei. Toate aceste lucruri sunt greu de făcut. Trebuie să-I cerem Domnului să ne schimbe în felul acesta. Trebuie să cerem Duhului să ne dea puterea de a iubi „prin fapte”, nu doar să păstrăm aparențele.

Dacă ești ca mine și te enervezi măcar puțin când vezi fotografia premiată cu Pulitzer din 1973, lasă asta să fie un avertisment pentru noi toți. Putem ajunge să fim ca soția din acea fotografie. Putem pretinde că îi iubim pe cei din jur. „Putem să-i păcălim pe alții, făcându-i să creadă că este real. Loretta a păcălit milioane de oameni. Dar nu-L putem păcăli pe Domnul.