În 2000, a fost lansat filmul Gladiator. Acțiunea, plasată la sfârșitul secolului al II-lea, îl are ca protagonist pe Russell Crowe în rolul lui Maximus Meridius, care devine un erou tragic după ce a fost un general de succes în armata romană.

Filmul începe la apogeul succesului său. Maximus își conduce soldații într-o bătălie împotriva triburilor păgâne germanice. În mintea lui Maximus, a soldaților săi și a cetățenilor Romei, membrii acestor triburi sunt persoane cu un comportament reprobabil care împiedică ordinea și civilitatea pe care Roma le oferă lumii. Este o luptă brutală, iar generalul este portretizat ca un om care se preocupă de soldații săi, îi conduce vitejește în bătălie și le împărtășește greutățile.

Cum ar motiva un lider militar soldații săi într-o astfel de situație? Ce le-ar spune? Pronunță un discurs subordonaților săi imediat înainte de a intra în luptă. Vrea ca ei să se confrunte cu vitejie cu inamicul necivilizat de pe cealaltă parte a pădurii. Motivația sa este rezumată cel mai bine în cuvintele sale de rămas-bun: „Amintiți-vă: Ceea ce facem în viață răsună în eternitate.”

Maximus le spune că dacă își fac datoria și mor în luptă, se vor trezi în Câmpiile Elizee. Aceasta este o referire la viața de apoi a grecilor. Aceste câmpuri erau locul unde eroii virtuoși ar fi locuit pentru totdeauna. Ar fi un loc special de onoare unde cei care au făcut cu credință ceea ce trebuia, indiferent de preț, ar fi fost recompensați în moduri unice.

Discursul lui Maximus folosea practic recompensa eternă ca motivație pentru ca oamenii săi să fie dispuși să facă sacrificiul suprem. Nu știu dacă soldații legiunilor romane din secolul al II-lea credeau că Câmpiile Elizee erau un loc real. Poate că filmul nu este corect din punct de vedere istoric. Cuvintele lui Maximus cu siguranță nu sunt corecte din punct de vedere biblic! Dar dacă acei soldați credeau în asemenea locuri și recompense, aceasta le-ar fi oferit o motivație foarte puternică pentru greutățile și pericolele cu care se confruntau.

De asemenea, trebuie să recunoaștem că ideea unor astfel de recompense este logică. Dacă cineva crede într-o viață după moarte și în existența unor zei drepți, este logic ca faptele bune să fie recompensate. Un soldat sub comanda lui Maximus, luptând în zăpadă într-un ținut îndepărtat pentru a aduce ordine și pace într-o lume haotică, ar fi văzut mai favorabil de zei decât un om care rămâne în Roma în confort și odihnă. Acel soldat curajos credea că va primi o moștenire deosebită în cea mai frumoasă parte a lumii ce va veni. Cel puțin în film, discursul lui Maximus a avut efectul dorit. Soldații romani au călărit și au mărșăluit cu voință spre bătălie.

Bineînțeles, nu ar trebui să ne bazăm teologia pe un film precum Gladiator sau pe ceea ce credeau poeții greci sau generalii romani. Dar Noul Testament învață că vor exista recompense în împărăția veșnică pe care o va stabili Hristos. Toți cei care au crezut în Isus pentru viața veșnică vor fi în acea împărăție. Cu toate acestea, cei care Îl slujesc cu credincioșie vor primi, de asemenea, recompense speciale și o moștenire în acea împărăție.

Cei din mișcarea Har Gratuit (Free Grace) promovează această idee a recompenselor. O găsim în întreaga Scriptură (Matei 5:12; Romani 8:17; 1 Corinteni 3:10-15; 2 Corinteni 5:10; Apocalipsa 22:12; etc.). Recunoaștem, totuși, că mulți evanghelici resping această învățătură. Deși se găsește în cuvintele lui Hristos și ale apostolilor Săi, ei susțin că Biblia nu învață un astfel de concept.

Trebuie să admit că acest lucru mă derutează. Nu pot înțelege cum nu pot vedea ceea ce este clar scris pe paginile Noului Testament. Știu că este din cauza tradițiilor lor și a ceea ce au fost învățați. Este ca și cum ar avea o bandă pe ochi.

Dar un alt lucru care mă nedumerește pe acest subiect este atunci când cineva spune ceva de genul: “Nu cred în recompense pentru că nu are sens”. O astfel de afirmație este de obicei urmată de o explicație a dreptății lui Dumnezeu. El nu ar face distincții între oamenii Săi în împărăția Sa. Nu ar fi drept. Toți trebuie să fie tratați în mod egal într-o împărăție perfectă.

Practic, oamenii care gândesc astfel susțin că recompensele eterne sunt ilogice.

Astfel de argumente nu pot proveni decât din orbirea produsă de tradițiile religioase și refuzul de a lua cuvintele Scripturii literal. Cel mai important considerent este că Isus și Cuvântul Său ne spun că recompensele vor fi o realitate în lumea viitoare. Dar am putea adăuga, de asemenea, că aceste recompense sunt în mod clar logice. Ele sunt atât de logice încât chiar și un general roman fictiv dintr-un film, orbit de necredința păgână, ar putea afirma evidența.