În 1 Corinteni 9, apostolul Pavel spune:

Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea. (1 Corinteni 9:22-23).

Acest pasaj binecunoscut este adesea interpretat ca un ghid pentru evanghelizare. În mod tradițional, mântuirea descrisă aici este înțeleasă ca fiind mântuirea veșnică, iar Evanghelia, ca mesajul de salvare pentru cei necredincioși. Prin urmare, aceste versete sunt frecvent folosite pentru a învăța cum să-i aducem pe oameni la Hristos.

Totuși, contextul nu susține un scop evanghelistic. Acest lucru devine clar atunci când definim cine sunt „cei slabi” din versetul 22.

În capitolul anterior, Pavel vorbește despre comportamentul său în biserică cu privire la consumul de carne jertfită idolilor (8:4). Acesta era un subiect controversat în biserica primară: unii considerau că este păcat să mănânci o astfel de carne, în timp ce alții nu vedeau nicio problemă în acest lucru. Pavel afirmă că nu este păcat să mănânci carne (v. 4). Credincioșii au libertate în această privință. Totuși, dacă un frate are convingerea că nu ar trebui să mănânce, trebuie să se abțină. Mai mult, dacă un credincios care consumă carne se află în preajma unui frate cu astfel de convingeri, și el ar trebui să se abțină. Apostolul Pavel definește pe cei slabi astfel:

Luaţi seama însă ca nu cumva această slobozenie a voastră să ajungă o piatră de poticnire pentru cei slabi. Căci dacă te vede cineva pe tine, care ai cunoştinţă, că şezi la masă într-un templu de idoli, cugetul lui, care este slab, nu-l va împinge pe el să mănânce din lucrurile jertfite idolilor? Şi astfel, el, care este slab, va pieri din pricina acestei cunoştinţe a ta; el, fratele pentru care a murit Hristos! Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. De aceea, dacă o mâncare face pe fratele meu să păcătuiască, nu voi mânca niciodată carne, ca să nu fac pe fratele meu să păcătuiască. (1 Corinteni 8:9-11, accent adăugat.)

Așadar, cei slabi din acest pasaj sunt credincioșii din Corint care aveau dificultăți în ceea ce privește consumul de carne jertfită idolilor. Pavel nu vorbește despre necredincioși, ci despre conduita din interiorul bisericii. El însuși este un exemplu de credincios care a renunțat voluntar la anumite libertăți (8:4-6; 10:23-25) pentru a sluji Trupul lui Hristos. Când era în preajma acestor frați, se abținea de la consumul de carne pentru a evita să-i facă să cadă în păcat.

Pavel s-a făcut totul pentru toți cei din biserică pentru a-i salva de la pierzare (vezi și 1 Corinteni 10:31-33). Această pierzare nu se referă la mântuirea veșnică, deoarece Pavel se adresează credincioșilor. Mai degrabă, el vorbește despre starea spirituală a fratelui slab. Nu voia să-l vadă căzând în păcat și ajungând la ruină din cauza refuzului său de a renunța la propriile preferințe.

Acest lucru este în concordanță cu mesajul întregii epistole. Biserica din Corint se confrunta cu probleme legate de păcat. Comportamentul lor firesc, imaturitatea, dezbinările și mândria îi duceau spre ruină. Pavel își dorea ca biserica din Corint să fie sănătoasă din punct de vedere spiritual la scaunul de judecată al lui Hristos și să fie salvați de o experiență negativă în acea zi. Acest lucru se vede în cuvintele apostolului din versetele următoare, unde se dă pe sine ca exemplu de cineva care aleargă în cursa creștină pentru a nu fi respins la scaunul de judecată al lui Hristos (9:24-26). Credincioșii din Corint aveau nevoie de această formă de salvare. Cu alte cuvinte, Pavel vorbește despre sfințirea credincioșilor din Corint, nu despre mântuirea veșnică a celor necredincioși.

Pavel face acest lucru de dragul evangheliei (9:23). În Scripturi, cuvântul evanghelie poate avea mai multe sensuri, nu doar cel al mesajului mântuirii veșnice prin credință. Vestea bună din 1 Corinteni include atât promisiunea învierii credincioșilor, cât și răsplătirea celor care perseverează (3:15; 9:24-26; 15:1-2, 39-41, 58). Acest lucru se vede clar în contextul imediat al capitolului 9, unde apostolul Pavel explică faptul că se disciplinează pe sine pentru a fi aprobat de Domnul și a primi o cunună care nu se poate veşteji (v. 24-26).

Pavel nu spune că s-a făcut totul pentru toți cei din biserică cu scopul ca necredincioșii să fie salvați de iad. Mai degrabă, el descrie comportamentul său în biserică, dorind să slujească mai bine altor credincioși. Vrea să îi câștige pentru Hristos și să îi întărească spiritual. Acest lucru ne amintește că, deși biserica este chemată să arate dragoste lumii aflate în păcat, nu trebuie să uităm că responsabilitatea noastră principală este față de frații noștri în credință (Galateni 6:9-10).