Multe expresii care circulă astăzi în biserică creează confuzie. Una dintre ele este: „Fără rădăcină, fără roadă”. Potrivit acestei idei, dacă o persoană nu aduce roadă spirituală — adică nu trăiește în neprihănire și nu Îl urmează pe Domnul în ascultare —, atunci nu s-a născut cu adevărat din nou. Dacă nu se vede roadă spirituală, înseamnă că nu există rădăcină, ceea ce ar dovedi că Dumnezeu nu lucrează în viața ei. Într-o predică despre producerea de roadă, John MacArthur a afirmat:

„Un creștin nu poate fi cineva fără roadă. Ascultă, dacă viața lui Dumnezeu este în tine, va exista roadă. Poți încerca să o limitezi, să o înăbuși și să o redirecționezi, dar ea tot va ieși la iveală.” [subliniere adăugată]. (John MacArthur, https://www.gty.org/library/sermons-library/1305/if-you-abide-in-me)

Această viziune reflectă argumentul calvinist potrivit căruia, dacă Domnul a predestinat pe cineva pentru viața veșnică, acea persoană este garantat că va persevera în fapte bune și va aduce roadă spirituală vizibilă. După această logică, dacă Dumnezeu a predestinat pe cineva, atunci în viața lui nu poate lipsi roada. Dacă Dumnezeu este implicat, roada bună este garantată; dacă nu există roadă, înseamnă că Dumnezeu nu lucrează în viața lui. Iar dacă nu există roadă, atunci Domnul nu l-a ales. Pe scurt: fără rădăcină, fără roadă; prin urmare, fără Dumnezeu.

Această viziune ridică multe probleme. De exemplu, ea pornește de la ideea că Domnul obține întotdeauna de la oameni ceea ce își dorește. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu lucrează, poporul Său este garantat că va aduce roadă. Dar este oare așa?

În Isaia 5, prorocul vorbește despre națiunea lui Israel, poporul ales al lui Dumnezeu. Israel este numit via Domnului (v. 1).

Textul începe prin a descrie tot ce a făcut Domnul pentru via Sa și — ca să spunem cu blândețe — a făcut foarte mult. A sădit via pe o coastă mănoasă (v. 1). I-a săpat pământul, a curățat-o de pietre și a sădit în ea viță de vie aleasă. A zidit un turn în mijlocul ei și a săpat și un teasc (v. 2). Apoi trăgea nădejde că are să-I facă struguri buni, dar a făcut struguri sălbatici (v. 2b). Merită subliniat că, sub îngrijirea Domnului, națiunea nu doar că putea aduce roadă bună, ci El chiar o aștepta.

După logica calvinistă, națiunea nu ar fi avut nicio opțiune. Domnul a sădit-o, deci trebuia să aducă roadă bună. Și totuși, a făcut struguri sălbatici. În loc de roadă bună, a adus roadă rea. Din păcate, în ciuda a tot ce făcuse Domnul pentru Israel — El o eliberase din Egipt, o susținuse în pustiu, îi dăduse țara promisă și o hrănise (Isaia 1:2) — poporul s-a răsculat (1:2b-4) și s-a întors la idolatrie (2:8).

Ca răspuns, Domnul Se plânge:

„Acum dar – zice Domnul –, locuitori ai Ierusalimului şi bărbaţi ai lui Iuda, judecaţi voi între Mine şi via Mea! Ce aş mai fi putut face viei Mele şi nu i-am făcut? Pentru ce a făcut ea struguri sălbatici, când Eu mă aşteptam să facă struguri buni?” (Isaia 5:3-4, subliniere adăugată)

Este important de observat că lipsa de roadă a națiunii nu a fost din cauza unei lipse de efort din partea Domnului. Tragedia lui Israel este că s-a răzvrătit în ciuda a tot ce făcuse Domnul pentru el. Domnul era activ implicat și aștepta roadă de la națiune, dar ei au ales să se răzvrătească. Cu alte cuvinte, absența roadei spirituale nu arată lipsă de efort sau de implicare din partea Domnului.

Credincioșii de astăzi avem aceeași tendință de a ne abate de la Domnul, în ciuda eforturilor Lui. Dumnezeu ne-a dăruit toate darurile spirituale necesare pentru a-L urma în ascultare, la fel cum Israel primise tot ce-i trebuia ca să prospere. Și noi putem alege să trăim firesc, așa cum națiunea a ales să se răzvrătească împotriva Dumnezeului ei. Dacă un credincios nu aduce roadă vizibilă, aceasta nu dovedește nici că nu este mântuit, nici că Domnul nu lucrează în viața lui. Totuși, la fel ca în cazul lui Israel, Domnul așteaptă roadă spirituală de la copiii Săi. Iar dacă, asemenea israeliților, credincioșii aleg să umble în fire și în neascultare, nu își pierd viața veșnică, dar se pot aștepta la disciplina Domnului în viața lor și la pierderea răsplatelor veșnice (Isaia 5:5-6).